​Campionatele Mondiale de Scrimă: Şase români, calificaţi pe tablourile principale de la Budapesta

​Sabrerii Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea, Florin Zalomir şi Iulian Teodosiu şi spadasinele Ana-Maria Popescu şi Amalia Tătăran s-au calificat, luni, pe tablourile principale ale probelor individuale la Campionatele Mondiale de scrimă de la Budapesta, informează Agerpres.

Tiberiu Dolniceanu a ieşit din grupele preliminare cu şase victorii din tot atâtea meciuri şi îl va întâlni pe tabloul principal pe americanul Khalil Thompson, în data de 18 iulie, potrivit site-ului Federaţiei Române de Scrimă.

Ceilalţi trei sabreri s-au calificat din grupe cu câte cinci victorii, dar după ce au trecut de tururile preliminare. Alin Badea l-a învins pe portughezul Nicolas Matias cu 15-0, iar următorul său adversar va fi rusul Konstantin Lohanov, Florin Zalomir l-a întrecut pe Mario Alberto Palacios Murillo (Columbia) cu 15-8, iar în primul tur îl va înfrunta pe chinezul Xiaohao Deng, în timp ce Iulian Teodosiu a dispus de Marc Gelinas (Canada) cu 15-11 şi îşi va încrucişa sabia cu britanicul William Deary.

La spadă, campioana olimpică cu echipa Ana-Maria Popescu e calificată direct pe tabloul principal, care se va disputa pe 18 iulie. Amalia Tătăran a reuşit cinci victorii în grupă, iar în al doilea tur preliminar a dispus de Bianca Benea cu 15-6. Benea, după trei victorii în grupă, trecuse în primul tur preliminar de Maia Gucimazova (Georgia) cu 15-11. Maria Udrea a reuşit cinci victorii în grupă, dar a pierdut în al doilea tur de calificare în faţa spadasinei uzbece Malika Hakimova, cu 11-15.

Joi, în primul tur, Amalia Tătăran o va înfrunta pe Katharine Holmes (SUA), în timp ce Ana-Maria Popescu o va întâlni pe Lizzie Asis, din Venezuela.

România participă cu 23 de sportivi la Campionatele Mondiale de scrimă de la Budapesta, în perioada 15-23 iulie.

Distribuie pe ...Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter