​Șeful interimar al DNA: Au fost greșeli punctuale ale unor procurori, au fost eronat extrapolate/ În ansamblu, instituţia şi-a îndeplinit menirea

Procurorul-şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Călin Nistor, susține că au existat cazuri punctuale de derapaje ale unor procurori, cazuri care „în mod eronat au fost extrapolate la nivelul întregii direcții”, iar încrederea în DNA a fost „puțin erodată”. El a mai susținut că, în ansamblu, instituţia „şi-a îndeplinit menirea”.

Călin Nistor este unul din cei 4 candidați pentru conducerea DNA.

„Noi nu putem nega că au existat greşeli individuale săvârşite de procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de anumiţi procurori. Acele erori, greşeli, abuzuri, cum vrem să le spunem, au fost identificate măsuri care ţin de competenţa procurorului-şef, s-au luat în cele mai multe cazuri. (…) S-au făcut şi erori, dar în mod concret DNA cred că şi-a îndeplinit menirea şi obiectivul general”, a afirmat Nistor Călin, la interviul susținut în fața comisiei conduse de ministrul Cătălin Predoiu.

El a spus că au existat cazuri punctuale de derapaje care au dus la afectarea imaginii DNA, fiind vorba despre serviciile DNA Ploiești și Oradea și că „încrederea în DNA a fost puțin erodată”. „Dar cred că în continuare Direcția se bucură de încredere în rândul populației”.

„Au fost greșeli punctuale ale unor colegi, dar în mod eronat au fost extrapolate la nivelul întregii direcții”, a mai susținut Călin Nistor. El s-a plâns, de asemenea, de prezentarea „exagerată” a acestor cazuri de către presă.

Distribuie pe ...Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter