Anchetă la Cluj după ce mai multe persoane au sesizat că un polițist s-ar fi masturbat într-o cabină de probă

Mai multe persoane au sesizat un agent de pază al unui centru comercial din Cluj-Napoca despre faptul că un bărbat aflat în cabina de probă a unui magazin de haine s-ar masturba. Individul reclamat este polițist la Satu Mare, iar ancheta a fost preluată de Parchet, scrie Mediafax.

Reprezentanții IPJ Cluj au declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că agentul de pază a intrat în cabină, însă nu ar fi observat ceva în neregulă. Cu toate acestea a alertat Poliția.

„Am fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, care se afla într-un magazin dintr-un complex comercial din Cluj-Napoca, ar fi avut un comportament indecent în cabina de probă. Acesta ar fi fost observat de către persoane care se aflau în zonă și care au anunțat agentul de securitate al magazinului. Acesta a intrat în cabină și nu ar fi observat ceva în neregulă, însă a alertat organele de poliție pentru investigații și stabilirea veridicității celor sesizate. O patrulă din cadrul Secției 3 Poliție a mers la fața locului, l-a preluat pe bărbat și a întocmit un proces-verbal cu aspectele sesizate”, au spus reprezentanții IPJ Cluj.

Procesul verbal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru continuarea verificărilor, întrucât bărbatul este polițist.

Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că mai multe persoane au sesizat că bărbatul din cabină se masturba, acesta fiind un polițist de la o structură de Poliție din Satu Mare.

Distribuie pe ...Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter