Anunț făcut de Sorina Pintea! ‘Cu siguranță este nevoie de asigurări suplimentare’

Pachetul de servicii medicale de bază – de care beneficiază gratuit plătitorii asigurării medicale obligatorii – ar putea fi redus, a anunțat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, într-un interviu la Radio Europa Liberă.

În acest moment nu se știe ce servicii ar putea ieși din acest pachet și vor fi plătite de asigurați din buzunar – noul pachet de bază ar urma să fie definit în urma negocierilor pentru normele de aplicare a contractului cadru cu Casa de Asigurări.

O parte dintre serviciile medicale din pachetul de bază, care ar trebui să fie, teoretic, gratuite pentru plătitorii asigurării de sănătate, sunt în acest moment gratuite doar pe hârtie – românii scot bani din buzunar pentru diferite servicii medicale care figurează în pachet, din cauză că „s-a terminat plafonul” sau ar trebui să aștepte luni de zile pentru a fi programați la proceduri medicale gratuite.

Sorina Pintea spune că odată cu pachetul de bază, de care beneficiază gratuit plătitorii asigurării medicale obligatorii, ar urma să fie modificat și pachetul minim de servicii medicale, care se adresează persoanelor neasigurate.

„Prin normele de la contractul cadru vom redefini pachetul de bază, astfel încât să aibă cât mai mulți pacienți acces, dar în condițiile pe care sistemul românesc le oferă în acest moment”, a declarat Sorina Pintea la Radio Europa Liberă.

Modificarea pachetului de bază poate deveni primul pas către introducerea asigurărilor suplimentare sau complementare, admite Sorina Pintea: „Pentru un anumit tip de servicii, cu siguranță este nevoie de asigurări suplimentare. Și atunci vom începe să definim aceste lucruri.”

În februarie anul acesta, Sorina Pintea declara că „pachetul de bază nu se va restrânge”.

Mai mult, Guvernul a adoptat, luna trecută, o Ordonanță de Urgență ce introduce coplata serviciilor medicale private – ceea ce înseamnă că pacienții români se vor putea trata, la alegere, la privat, iar o parte din costul tratamentului ar urma să fie suportat de Casa de Asigurări de Sănătate. Practic, pacientul va putea „lua cu el” la privat suma pe care CNAS o decontează în prezent la stat pentru serviciul medical respectiv. Măsura înseamnă, teoretic, o creștere în volum a serviciilor medicale decontate prin Casa de Asigurări.

Pe de altă parte, ministrul Sănătății a declarat, în mai multe rânduri, că 17 milioane de oameni beneficiază în acest moment în România de servicii medicale, în condițiile în care doar 5 milioane sunt plătitori de asigurări de sănătate.

În cazul în care pachetul de servicii medicale de bază și cel minim vor fi restrânse, ar putea fi vorba despre cea mai mare schimbare din sistemul sanitar românesc din ultimul deceniu, potrivit hotnews.ro

Vezi și

SURSE Lovitura devastatoare care i se pregătește lui Klaus Iohannis! Contracandidatul care poate schimba total soarta alegerilor prezidențiale

Măsură-bombă pregătită de Guvern! Ordonanța de Urgență ce urmează să fie adoptată în luna mai

Cine ar fi comandat, de fapt, sondajul care o prezintă pe Kovesi favorită la prezidențiale

Distribuie pe ...Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter