Controale la sânge în România! Se va înființa o nouă instituție

Ministerul Finanţelor Publice a elaborat un proiect de act normativ care prevede înfiinţarea Autorităţii Vamale Române, ca instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale în domeniul vamal, cu personalitate juridică.

Potrivit unui comunicat al MFP, remis joi, scopul proiectului de act normativ este de a consolida autoritatea vamală şi de a asigura îndeplinirea misiunii acesteia stabilită la nivelul Uniunii Europene. În condiţiile în care România gestionează a doua cea mai mare frontieră externă a UE, iar tendinţele fenomenelor infracţionale transfrontraliere sunt în continuă creştere, se impune reorganizarea activităţii vamale.

„Acest demers vizează eficientizarea şi coordonarea integrată şi unitară a activităţii structurilor vamale în acţiunea de combatere a traficului ilegal cu mărfuri la frontiera României şi a Uniunii Europene, în regim de maximă urgenţă”, precizează MFP.

Autoritatea va asigura administrarea impozitelor, taxelor şi altor venituri bugetare date prin lege în competenţa sa, aplicarea politicii şi legislaţiei vamale, va exercita atribuţiile de autoritate vamală. Va asigura control operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care au ca efect frauda vamală, precum şi a altor fapte date prin lege în competenţa sa.

De asemenea, Autoritatea va prelua atribuţiile, activitatea, posturile şi personalul structurilor vamale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a unităţilor subordonate acesteia, respectiv Direcţia Generală a Vămilor din cadrul aparatului propriu al ANAF, direcţiile regionale vamale şi birourile vamale de interior şi de frontieră din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice.

„Atribuţiile privind verificarea respectării condiţiilor de preautorizare a antrepozitarilor autorizaţi revine structurii specializate din cadrul Autorităţii Vamale Române. Atribuţiile privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul produselor accizabile revine Comisiilor de autorizare constituite la nivelul ANAF – DGRFP. Atribuţiile privind verificarea respectării condiţiilor de postautorizare a antrepozitarilor autorizaţi revine structurii specializate din cadrul ANAF – DGAF. Atribuţiile privind constituirea, gestionarea şi executarea garanţiilor depuse de operatorii economici care desfăşoară activitate în domeniul produselor accizabile revin structurilor specializate din cadrul ANAF – DGRFP. Atribuţiile privind suspendarea autorizaţiilor pentru neplata accizelor revin structurilor specializate din cadrul ANAF – DGRFP”, se mai spune în comunicat.

Autoritatea Vamală Română va fi condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului Finanţelor Publice. De asemenea, Autoritatea va avea un secretar general, înalt funcţionar public, numit în condiţiile legii, care îndeplineşte atribuţiile prevăzute la art. 61 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Proiectul de act normativ a fost publicat pe site-ul MPF, la rubrica Transparenţă decizională, potrivit agerpres.

Vezi și

Vești mari! Se majorează pensiile

EXCLUSIV Informațiile care răstoarnă știrea momentului! Dezvăluire despre ce se întâmplă cu Liviu Dragnea, în spatele gratiilor

Ipoteză-bombă! Adevăratul motiv! De ce s-ar fi întors Elena Udrea

Distribuie pe ...Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter