David Saranga, premiat drept „Ambasadorul Anului” la Gala Capital

Ambasadorul Statului Israel la Bucureşti, David Saranga, a primit miercuri seară, premiul ‘Ambasadorul Anului’ la Gala Premiilor Capital – Eroii Anului 2019, el afirmând cu această ocazie că România are un loc important în inima sa, iar Israelul reprezintă un prieten adevărat al ţării noastre, informează Agerpres.

„Am ajuns aici în România acum un an şi abia sunt la început. România are un loc important în inima mea. Aici am început cariera diplomatică, acum 20 de ani, ca vice-ambasador al Israelului. Şi este o vorbă care se spune că se poate scoate pe cineva din România, dar e foarte greu de a scoate România din inima cuiva. Şi aşa mi s-a-ntâmplat şi mie. Şi am fost foarte bucuros când m-am întors, acum un an, în România”, a spus diplomatul israelian.

El a subliniat că Statul Israel este un prieten adevărat al României.

„Sunt aici nu numai în numele meu. Sunt şi în numele Statului Israel, un prieten adevărat al României. Multă lume mă întreabă care este succesul Israelului. Şi, întotdeauna spun capital uman şi gândul evreiesc, dar există încă un motiv: ADN-ul nostru are şi ADN român. Mulţi dintre evreii români care au venit din România au construit ţara noastră. Aşa că şi eu vă mulţumesc vouă”, a mai spus David Saranga.

Distribuie pe ...Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter