Defilarea de pe 14 iulie din Paris: Ce oficiali europeni sunt așteptați, în timp ce Franky Zapata și a sa placă cu motor cu reacție vor survola cerul

La defilarea de pe 14 iulie, cu ocazia Zilei Franței, de la Paris, principala atracție va fi cu siguranță placa cu motor cu reacție a inventatorului Franky Zapata, potrivit AFP. Dintre oficialii europeni care se vor deplasa în capitala Franței pentru a asista la paradă sunt preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, vicepremierul britanic, David Lidington, care vine în locul premierului Theresa May, cât și cancelarul Angela Merkel.

Vicepremierul britanic David Lidington va asista duminică la tradiționala paradă de 14 iulie de la Paris, reprezentând-o pe șefa guvernului Theresa May, a anunțat sâmbătă un purtător de cuvânt al guvernului britanic.

Tema festivităţilor din acest an este cooperarea europeană, iar Macron a invitat la parada de la Paris participanţi din cadrul Iniţiativei europene de intervenţie (IEI), Franţa, Germania, Belgia, Regatul Unit, Danemarca, Olanda, Estonia, Spania, Portugalia și Finlanda.

Președintele francez Emmanuel Macron va primi duminică la prânz la Elysee, zeci de lideri europeni, printre care cancelarul german Angela Merkel și președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker.

Pe lângă Merkel, Juncker și Lidington, sunt așteptați să participe la defilări prim-ministrul olandez Mark Rutte, premierul belgian Charles Michel, preşedintele Finlandei Sauli Niinisto, preşedintele Portugaliei Marcelo Rebelo de Sousa, preşedintele estonian Kersti Kaljulaid și secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

Distribuie pe ...Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter