Gabi Tamaș s-a îmbătat din nou / Patronul echipei vrea să îl ducă la dezalcoolizare

Fotbalistul echipei Hapoel Haifa, Gabriel Tamaş, care a fost surprins în martie băut la volan şi conducând cu viteză excesivă, s-a îmbătat din nou, la o petrecere organizată în ajunul Zilei Naţionale a Israelului, la 8 mai, informează News.ro.

Patronul clubului, Yoan Katz, a spus că Tamaş l-a sunat în toiul nopţii şi i-a vorbit pe un ton nerespectuos.

„În seara petrecerii am primit un mesaj de la Tamaş în care îmi spunea ca vrea să-i fie reziliat contractul. L-am intrebat de ce şi mi-a spus că nu consideră că mai poate progresa. Mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva pentru că el nu vorbeşte aşa şi m-am întors la birou în jurul orei 1:30. Am reuşit să vorbesc la telefon cu Tamaş. Era foarte diferit, de obicei îmi vorbeşte respectuos, dar acum era foarte necuviincios. Tamaş şi-a cerut apoi scuze şi a acuzat că i-a fost pus ceva în băutură şi că a fost forţat să spună acele lucruri”, a spus Katz, conform one.co.il.

Conducerea clubului susţine că fotbalistul delirează şi adevărul trebuie să iasă la iveală. Patronul a mai declarat că se gândește să-l ducă pe român la un centru de dezalcoolizare.

„Are o problemă și mă gândesc să-l duc la un centru pentru lupta împotriva depedenței de alcool”, a adăugat acesta.

După ce a fost surprins în martie băut la volan şi conducând cu viteză excesivă şi şi-a recunoscut vina, Tamaş s-a ales cu permisul suspendat patru ani, cu o amendă şi cu o pedeapsă de două luni de muncă în folosul comunităţii.

La 1 aprilie, justiţia israeliană a decis eliberarea din închisoare a lui Tamaş, care fusese reţinut în urmă cu şase zile, după ce a fost suprins băut la volan. Tamaş a fost plasat apoi în arest la domiciliu.

Gabriel Tamaş a fost reţinut de poliţia israeliană conducând sub influenţa băuturilor alcoolice un automobil cu viteza de 205 kilometri/oră, într-un sector de drum unde viteza legală maximă era de 90 de kilometri/oră. Poliţiştii l-au oprit pe Tamaş pentru viteză excesivă, apoi au constatat că internaţionalul român avea o alcoolemie de trei ori mai mare decât cea permisă (0,77 mg/l alcool în aerul exprirat).

Tamaş este în Israel din 2017, la Hapoel Haifa. În acest sezon, el a jucat 23 de meciuri în campionat, marcând două goluri.

Distribuie pe ...Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter