Spania începe supravegherea telefoanele mobile, dar neagă spionajul

Milioane de utilizatori de telefonie mobilă spaniolă sunt urmăriți săptămâna aceasta ca parte a recensământului guvernului, iar criticii se tem că este un pas mai aproape către spionarea populației, relatează BBC.

Agenția de statistică INE insistă că proiectul de opt zile este anonim și vizează informațiile despre unde merg spaniolii în timpul zilei și noaptea.

La programul de supraveghere participă ele mai mari trei companii de telefonie mobilă din Spania si spun că prin predarea datelor nu încalcă nicio lege. Cele trei companii – Movistar, Vodafone și Orange – acoperă 78,7% din utilizatorii de telefonie mobilă din Spania și urmează să primească în total 500.000 de euro (430.000 de lire sterline; 550.000 de dolari) pentru participarea la studiu.

Odată analizate toate datele, agenția speră să aibă o idee mai clară despre când și unde călătoresc spaniolii, iar apoi să utilizeze informațiile pentru a îmbunătăți transportul și serviciile publice. Institutul Național de Statistică vrea să utilizeze rezultatele recensământului în 2021.

Operatorii de telefonie mobilă insistă că utilizatorii nu pot fi identificați, deoarece nu sunt transferate date cu caracter personal.

Mai multe guverne au exprimat îngrijorarea că comunicațiile mobile ar putea fi folosite pentru a spiona sau perturba telecomunicațiile în viitor. SUA și alte țări au exprimat îngrijorare față de utilizarea echipamentelor realizate de producătorul chinez de telefonie mobilă Huawei în rețelele mobile 5G de nouă generație, argumentând că ar putea afecta siguranța utilizatorilor.

Distribuie pe ...Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter