UPDATE R. Kelly, arestat în baza unor acuzaţii de pornografie infantilă (New York Times) 

Starul R&B R. Kelly, acuzat deja de numeroase agresiuni sexuale, a fost arestat joi în Chicago în baza unor acuzaţii de pornografie infantilă şi corupere de minori, relatează vineri cotidianul New York Times, relatează AFP.

Cântăreţul şi producătorul de muzică R&B şi soul Robert Kelly, pe numele său real, a fost arestat joi seara de poliţia federală din Chicago, potrivit ziarului.

Treisprezece capete de acuzare au fost formulate de procurorii federali împotriva cântăreţului, între care acuzaţii de corupere de minori şi obstrucţionarea justiţiei, scrie New York Times.

Cântăreţul de 52 de ani a fost acuzat în repetate rânduri de agresiuni sexuale şi corupere de minori de peste două decenii, însă a beneficiat de o apărare solidă şi a continuat să susţină concerte, relatează AFP, care precizează că R. Kelly a fost achitat în urmă cu zece ani într-un proces de pornografie infantilă.

Agenţia de presă Reuters a informat anterior, citând NBC News, că R. Kelly a fost arestat joi în Chicago de ofiţeri ai poliţiei din New York şi de anchetatori ai Ministerului Securităţii Interne, şi urma să fie adus la New York pentru a compărea în faţa unei instanţe din Brooklyn.

Anchetatori ai poliţiei din New York s-au întâlnit în ianuarie cu Faith Rodgers, una dintre principalele reclamante ale lui R. Kelly. Avocata lui Rodgers, Gloria Allred, a declarat atunci că Rodgers „şi-a făcut datoria de a furniza informaţii”, relatează dpa.

Rodgers l-a dat în judecată pe R. Kelly în 2018 în Manhattan susţinând că a forţat-o să facă sex într-un hotel din New York în 2017 şi a infectat-o în mod conştient cu herpes genital.

Ea a spus că R. Kelly a manipulat-o într-o relaţie de un an, timp în care a închis-o în camere şi vehicule drept „pedeapsă” pentru că nu a reuşit să-l mulţumească.

„Am avut încredere în el şi mi-a trădat încrederea”, a declarat Rodgers pentru jurnalişti în ianuarie.

În luna februarie R. Kelly a fost acuzat de abuzuri sexuale săvârşite împotriva a patru tinere, dintre care trei cu vârste între 13 şi 17 ani. El a pledat nevinovat la aceste acuzaţii.

În mai, procurorii au formulat împotriva lui 11 noi capete de acuzare, dintre care patru pentru agresiuni sexuale în formă agravantă. Dacă va fi găsit vinovat pentru acestea din urmă, Kelly ar putea primi o condamnare de până la 30 de ani de închisoare. În luna iunie, el a pledat nevinovat în timpul unei apariţii în instanţă.AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Moise, editor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Distribuie pe ...Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter