VIDEO Lazăr, la interviul cu ministrul Justiției: Amândoi am fost procurori înainte de 1989/ Toader: Eu nu am făcut parte din comisii de liberare

Ministrul Justiției și procurorul general s-au contrat, miercuri, la interviul susținut de Augustin Lazăr pentru cel de-al doilea mandat, după ce Tudorel Toader l-a întrebat pe Lazăr despre activitatea sa din perioada comunistă, în contextul acuzațiilor că ar fi refuzat să elibereze un disident politic. Procurorul general i-a amintit lui Tudorel Toader că și el a fost procuror înainte de 1989, ministrul Justiției replicând că nu a făcut parte din comisii de eliberare.

Dialogul dintre Augustin Lazăr și Tudorel Toader, după ce ministrul Justiției l-a întrebat pe Augustin Lazăr despre acuzațiile care i se aduc în spațiul public referitoare la faptul că a refuzat de două ori eliberarea condiționată a disidentului anticomunist Iulius Filip de la penitenciarul din Aiud:

Toader: Am văzut și eu în spațiul public poziția dumneavoastră față de ultimele incidente raportat la cariera dumnevoastră.

Lazăr: Care este întrebarea?

Toader: Vizavi de aceste dezvăluiri…

Lazăr: Atât eu, cât și dumneavoastră am exercitat înainte de 1989 funcția de procuror. Eram foarte tineri și încercam să ne dăm seama cu ce se ocupă instituția. Ei bine, în mod cert niște procurori tineri nu făceau decât să respecte cadrul legal. Cadrul legal de la vremea aceea suportă, cum am spus și ieri în declarația publică, niște analize sub aspectul standardului etic, cum era cadrul legal făcut. Noi am respectat o lege care acum, la standardele la care …devin acum standarde europene, este vizibil că nu aveau standarde. Pentru aceea eu am și exprimat scuze public, în numele instituției care a făcut, a acceptat acele practici și regretele mele personale pentru că niște oameni care au fost și sunt oameni de onoare și model pentru cum ar trebui să fie cineva să spună public adevărul. Și de aceea, poate că eu am învățat ceva de la ei și spun adevărul chiar dacă deranjează pe câte cineva.

Toader: Unii spun, nu știu dacă să îi contrazic sau nu, că scuzele nu sunt în numele instituției, ci în nume personal ar trebui să fie. Când ați intrat în procuratură?

Lazăr: La 1 martie 1982 și am devenit procuror stagiar până când mi-am luat examenul de capacitate. Doi ani am fost procuror stagiar și apoi am fost procuror definitiv.

Toader: Aveați drept de semnătură, da, la șase luni sau după doi ani?

Lazăr: Bun. După doi ani … puteam eu să repartizez…

Toader: Dreptul de semnătură când l-ați primit?

Lazăr: Mă rog, la șase luni, dar pentru chestiuni limitate. Puneam concluzii la instanță și făceam niște lucruri…

Toader: Cu precizarea că eu nu am făcut parte din comisii de eliberări condiționate..

Lazăr: Ați avut toate atribuțiile…

Toader: ..probabil și datorită amânării penitenciarelor. Cu precizarea că în trecutul meu profesional se poate uita oricine.

Lazăr: Și în al meu.

Toader: Și cu precizarea că, din nefericire pentru dumneavoastră , vi l-au răscolit și au ajuns la pasaje mai …

Lazăr: Eu zic că din fericire. Trebuie să se știe totul, că eu sunt transparent, orice s-ar spune.

Cei patru candidaţi pentru funcţia de procuror general susțin astăzi interviul cu Tudorel Toader. Actualul procuror general, Augustin Lazăr, pe care ministrul Justiției a încercat fără succes să îl revoce, candidează pentru un al doilea mandat, în plin scandal generat de acuzațiile potrivit cărora ar fi refuzat de două ori să elibereze un disident, în perioada comunistă. Ceilalți trei candidați sunt procurorii Marian Drilea, Gabriela Scutea şi Daniel Horodniceanu. Primul audiat a fost procurorul Marian Drilea, care a lăudat Secția pentru anchetarea magistraților, susținând că aceasta oferă garanții de independență și imparțialitate.

Distribuie pe ...Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter